Epilare și îngrijire într-un singur pachet: Braun Silk Epil 7 SkinSpa

14:05


Singura bucurie pe care mi-o aduce sezonul rece este că mă scapă de epilarea pe picioare, drept să vă spun. Când e cald afară vrem și noi să purtăm ceva mai lejer, cu mai puțin material și atunci pielea trebuie să arate frumos, să fie epilată și să aibe un aspect sănătos. Eu neglijesc acest lucru iarna dar acum că e aproape Martie trebuie să o iau de la capăt cu fel de fel de ritualuri. 

De obicei folosesc epilarea cu ceară pentru picioare și epilator pentru axilă (nu, nu mai doare așa rău acum pentru că fac asta de peste un an și consider că merită) dar am și momente de comoditate maximă câd parcă aș folosi un epilator și pentru picioare ca să nu mai fac atâta mizerie cu aparatul de ceară și să nu mă mai lipesc de absolut orice există pe planeta aceasta pentru următoarele câteva ore (pentru că după epilarea cu ceară te lipești în primele ore de orice începând de la pantaloni și până la așternuturile de pe pat). 

S-a nimerit la fix să fiu în teste cu acest kit Silk Epil 7 SkinSpa de la Braun de care, vă spun încă de pe acum, sunt foarte încântată. Pachetul este destul de generos și acoperă atât epilarea corpului cât și îngrijirea ei. Setul este format dintr-un epilator clasic, o perie pentru exfolierea corpului, o perie pentru curățarea feței, un acumulator și o perie pentru curățarea acestor dispozitive. Le vom discuta mai departe pe rând.

Wet & Dry Epilator





Înainte de toate, singurul epilator pe care îl am, înainte de acesta de la Braun, este unul clasic cu o grămadă de pensete care îți provoacă un discomfort maxim atunci când îl folosești. Așa credeam că o să se întâmple și cu acest epilator dar se pare că tehnologia a evoluat iar eu nu am ținut pasul cu ea. 

Epilatorul are capacitatea de a smulge chiar și firele de păr foarte scurte (până la 0.5 mm adică de mărimea firului de nisip) așa că, vești bune, nu trebuie să mai așteptăm ca părul să fie la o mărime considerabilă pentru a ne epila. Aparatul conține 40 de pensete și oferă un sistem de masaj astfel încât durerea să fie diminuată. Capătul se adaptează ușor la suprafața pe care lucrează iar epilatorul are un beculeț menit să evidențieze chiar și firele foarte mici și subțire de păr. 

În funcție de durerea pe care o suportă fiecare, putem folosi acest epilator la prima sau la a doua viteză. Personal, prefer a doua viteză pentru că termin mai repede. Ce îmi place foarte mult la el este că nu trebuie să depind tot timpul de priză pentru că are acumulator și îl încarc asemeni unui telefon. Încă o chestie foarte tare este aceea că puteți să îl folosiți sub duș fără probleme. 

Așadar, dacă tot vă doare prea tare, hop cu el sub duș. Apa și sistemul de masaj trebuie să diminueze ceva, ceva din durere, nu?

Body Exfoliation Brush




Știți cât iubesc scrub-urile de corp în ultima vreme, o să apară unul și în favoritele lunii (am dat din casă, na) și sunt tot timpul în căutare de produse noi. Nu am mai avut până acum o perie care să mă ajute la exfolierea corpului și nu înțeleg de ce pentru că m-am îndrăgostit de aceasta. 

Capătul perie se schimbă cu capătul cu pensete ale epilatorului și, practic, aveți un aparat nou. Cele două viteze sunt aplicabile și în acest caz, încărcarea aparatului nu se schimbă cu nimic și, desigur, îl puteți folosi sub duș cu încredere. 

Peria emite mai mult de 3000 de vibrații pe minut și se mândrește cu faptul că exfoliază de 4 ori mai eficient decât un tratament manual. Are 10 000 de peri fini care îndepărtează celulele moarte și ajută la regenerarea pielii mult mai repede.

Am peria de 2 săptămâni și o folosesc la fiecare 4 zile. Cel mai mult îmi place să o simt pe spate, mă relaxează total și parcă nu aș mai ieși din baie.

Cleansing Brush for Face





Cred că peria pentru față am încercat-o prima. Aveam full face make-up și știam că urmează multe dischete demachiante murdare și o sesiune lungă în fața oglinzii așa că m-am gândit să pun peria la treabă. M-am băgat în baie, am pus un scrub de față pe ten și am pus aparatul în funcțiune. În 1-2 minute beneficiasem și de un masaj delicat și relaxant și mă demachiasem în profunzime. Peria rămăsese puțin pătată de fond de ten dar după 2-3 spălări cu un săpun solid este ca nouă.

Exact acest lucru scrie și pe cutie: într-un minut îndepărtează machiajul și impuritățile de pe obraji, zona T și bărbie și lasă tenul radiant. V-am zis eu!

Peria curăță și efoliază cu 60 000 de micro atingeri pe secundă, vă dați seama ce răsfăț!

Ca și epilatorul, și aceasta are două viteze și puteți să le folosiți pe amândouă în funcție de preferințe. Mie îmi place să aleg viteza a doua pentru că acționează ceva mai puternic pe fața mea.

Îmi doream o perie de genul acesta de când apăruseră periile Mia dar acum nu îmi mai trebuie. Eu și peria Braun o să fim prietene vreme lungă de aici înainte.


Știți ce urmează să spun: acest kit este și travel friendly! După cum vedeți în gif-ul de mai sus totul încape într-o borsetă mică și ușor de transportat, plus faptul că toate aparatele se încarcă și pot fi folosite toate și sub duș. 

Concluzia mea este că dacă vreți să vă cumpărați un epilator primăvara aceasta puteți opta cu încredere pentru Braun Sil Epil SkinSpa pentru că este un set cu adevărat eficient. El costă în jur de 500 de lei. Eu l-am găsit aici cu 493 lei (click).

Ce ziceți? Voi cum vă epilați?

You Might Also Like

5 comentarii

  1. Eu sunt o lenesa la capitoulul asta si in plus nu imi place durerea (cui ii place?:)) ) Spre rusinea mea folosesc lama cel mai des, desi am epilator. Cu ceara pe maini de exemplu nu ma fac, caci ultima data m-am iritat foarte urat . Mai scot epilatorul pentru picioare cand am timp. Iar pe maini ma fac din facultate,pentru ca am vazut la colege. Acum imi pare putin rau , pentru ca mi se pare mai negru fata de cum era inainte sa ma fac prima data( si nici nu ma deranja). Anyway, peria exfolianta arata foarte tare ! sa le folosesti cu drag si bine ca mi-ai amintit sa imi scot si eu epilatorul din dulap. Scuze pentru commentul kilometric. Pupici, o zi frumoasa ca tine !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Imi plac comentariile kilometrice, simt si eu ca vorbim mai mult :))
      Si eu sunt destul de lenesa la capitolul epilare dar sunt lenesa-care-amana-epilarea si nu lenesa-care-foloseste-bigul, din fericire.
      Aseara m-am epilat pe maine si azi am simtit ca imi e frig si ca duc dorul parului de pe maini :))
      Peria de fata e si mai si! :D

      Ștergere
  2. Nu mi-am cumparat niciodata un epilator pentru ca sunt fixata pe faptul ca doare foarte tare... dar ma torturez luna de luna cu ceara, cause f**k logic :)))
    anyways, arata interesant, s-ar putea sa-i dau o sansa si eu.. dar nu pe maini! i luv my lil transparent fluff :))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bai, doare dar as zice ca si merita. Intelegi ca eu ma epilez la axila cu epilatorul? :)) Mi-a luat un an sa ma obisnuiesc cu durerea dar intr-un an m-am epilat de 12 ori... so I think it's pretty good :D
      Da, si mie imi place chestia fluff de pe maini :)) dar parca as mai rari-o putin :D
      Te pup!

      Ștergere
  3. Mi-ar placea sa vad o data o discutie si pe subiectul epilarii in zone mai... sensibile. Iykwim. 😂 Sa incercam si alte metode de tortura, zic. 😆

    RăspundețiȘtergere

Ma intereseaza parerea ta. Te rog, spune-o printr-un comentariu.