Ce descoperi daca iti revizuiesti activitatea din ultimul an

12:54


Fiecare lună din an are o poveste. De exemplu, în Februarie și Martie îmi fac multe planuri pentru vară, mă gândesc că ar trebui să fac mișcare pentru a mă pregăti pentru sezonul costumelor de baie, în August e rost de plecări dese și scurte la mare iar în Septembrie mă plimb prin magazine și merg mult pe jos pentru că îmi place Toamna. Decembrie este luna în care mâncăm mult, împodobim brazi, facem cadouri și stabilim rezoluții pentru anul ce bate la ușă. 



De data aceasta am reușit să fac o scurtă revizuire a anului 2015 și trebuie să vă spun că mi se pare că am făcut câte ceva anul acesta. Sunt tare mândră de faptul că sunt aici și încă scriu, ba mai mult! Am reușit în sfârșit să trec pe domeniu: denisasimam.ro

Am și muncit câteva luni, am avut și facultate, am făcut și youtube, am organizat și un eveniment universitar și voi ați fost acolo și ați știut de mine tot timpul! Sunt foarte mulțumită că ușor, ușor cunosc tot mai multe colege din blogosferă și asta datorită evenimentelor la care am mers. 

Cu puțin ajutor din partea colegelor am trecut puțin și în partea de outfituri. Nu intenționez să fiu un trendsetter ci să vă arăt puțin din mine, din stilul meu.

Dacă mai știți, în August am avut și proiectul cu #30daysofempowerment. Puteți vedea toate pozele din cadrul acestui proiect accesând hashtag-ul de mai sus. Mi se pare că a fost un proiect reușit, am primit multe răspunsuri de la voi și multe poze și ma gândesc să îl refacem în August 2016.

În Aprilie și Mai am participat la Școala de Beauty Blogging unde am învățat o mulțime de lucruri și cred cu tărie că diferențele între activitatea mea de dinainte de SBB și după se văd. Plănuiesc să particip din nou și anul acesta. 

În Octombrie am avut și o serie de look-uri destinate serii de Halloween cu tot cu tutoriale video. Am primit o susținere foarte frumoasă din partea voastră și de data aceasta și vreau să vă mulțumesc pentru asta!

În Decembrie am făcut și o școală de machiaj, mai exact Școala de Machiaj de la Melkior pentru care am examen pe 11 ianuarie (și după care mă voi putea numi machior).

Tot în Decembrie am împodobit bradul, am făcut cadouri celor dragi și v-am ținut și pe voi aproape. Vă scriu aceste rânduri din patul camerei mele, dintr-o cabană la munte, undeva aproape de Poiana Țapului. Este ultima zi din an și eu prefer să-mi petrec timpul scriind. Mă uimește chestia asta dar în același timp mă bucură. 

Vă urez o seară frumoasă și fericită!

You Might Also Like

1 comentarii

Ma intereseaza parerea ta. Te rog, spune-o printr-un comentariu.