Secretul cadourilor de sub brad

13:08


Mă gândesc cu groază la perioada care urmează dar în același timp sunt și foarte fericită. Ca în fiecare an, eu îmi fac liste cu persoane și ce cadouri ar trebui sa le pregătesc fiecarui om în parte. Îmi place la nebunie să primesc daruri, dar parcă mai bine mă simt să ofer. 

În ultimii ani am avut idei din toate categoriile: de la flori in ghiveci și patura cu mâneci până la ochelari și mânuți de ski și jocuri video. Încerc pe cât posibil să evit cadourile de genul parfumurilor pentru că mi se pare cea mai ușoară opțiune. Îmi place să primesc și să ofer un cadou la care am petrecut ceva timp gândindu-ma și analizând dacă se potrivește cu destinatarul. 

***

Anul acesta Yves Rocher au o colecție de iarnă foarte aromată și caldă, colecție pe care, bineînțeles, am testat-o și eu și vă spun cu drag că mă duce cu gândul la atmosfera primitoare de familie. 
Iată mai jos un set format din produsele aceleiași game: o loțiune de corp, un gel de duș simplu și unul cu particule abrazive, ulei de baie, o cremă de mâini și un balsam de buze. Ultimele două au intrat deja în geanta mea de zi cu zi iar crema de corp este tot timpul lângă pat. 

Vă spun sincer că mi-aș dori ca unele produse să fie în cantități mai mici pentru că la câte mirosuri frumoase găsiți în magazin, aș vrea să am timp să le încerc pe toate sezonul acesta!




Și ca să fie treaba treabă, avem și o lumănare cu același parfum care să ne creeze atmosfera sărbătorilor în casă și în suflet.

Voi ce secrete aveți pentru cadourile de sub brad?

You Might Also Like

0 comentarii

Ma intereseaza parerea ta. Te rog, spune-o printr-un comentariu.