Cadoul perfect pentru Craciun

14:14


De câțiva ani, vreo 2 sau 3 mai exact, îmi tot doream un iPhone. De ce? O să râdeți dar voiam un iPhone pentru că există atâtea variante de huse pe piață: de la super safe la foarte fragile și de la simple sau colorate până la cele mai ciudate design-uri. Și tocmai, pentru că sunt atât de multe optiuni, husele sunt destul de ieftine față de Nexus 4, ce am avut eu în ultimul an de zile, de exemplu. (Sau Huawei înainte de Nexus)

Timpul a trecut, Nexus-ul meu s-a cam stricat, l-am tot reparat dar nu a ținut în cele din urmă așa că am trecut la next level. Am mai bifat o dorință de pe listă și am trecut la iPhone 6. Am fost aproape să am 6S roz, dar anumite motive obiective m-au împiedicat să fac treaba asta. 

Și partea cea mai amuzantă! Pentru că eu sparg tot ce prind, am cumpărat o husa de piele (sau ce material or fi ele) direct de la Apple Store pentru că am vrut să fiu sigură că telefonul ăsta o să mă țină ceva timp (plus folie de sticlă, am luat măsuri de precauție, nu glumă). 

În fine, și după toată povestea asta ciudată, unde vreau să ajung? Păiiii, m-am decis că e cazul să îmbogățesc garderoba telefonului meu cu huse noi și frumoase. 

Dacă e Crăciun atunci și husa o să fie de Crăciun! O am de pe iAccessories. Mie îmi place, e micuță, finuță și modelul se încadrează în tema sărbătorilor. Momentan sunt puținele pe site și cam toate sunt Crăciunești, dar toate sunt frumoase și, de ce nu, potrivite drept cadou!

O husa costă cam 35 lei. Intrați și voi să vedeți! 


Acum că v-am zis despre povestea mea cu telefonul și husele și ați văzut și ce minunăție îmi îmbracă telefonul zilele acestea, vă dau și vouă șansa să câștigați o husă, la alegere, de pe pagina pe care v-am lăsat-o mai sus! Nu trebuie să alegeți modelul meu, puteți alege orice alt model vă place mai mult! Sau poate chiar modelul meu! 

Tot ce trebuie să faceți este să îmi spuneți într-un comentariu că vreți să vă înscrieți și să lăsați o adresă de mail unde vă pot contacta! 

Giveaway-ul va dura până pe 16 Decembrie iar pe 17 voi anunța câștigătorul. Extragerea se va face cu random.org










 Mult succes!

UPDATE:

Câștigătoarea noastră esteeee....


Felicitări! 



You Might Also Like

63 comentarii

  1. Particip :)
    nicoleta_alexandra1993@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  2. Particip! <3
    chivu_andreea_cristina@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  3. Particip 💋 !
    adelina_noidoi @yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  4. Particip!
    Larisa.mihaela.banica@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  5. Particip!!
    Larisa.mihaela.banica@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  6. Mă înscriu ! roxana.suciu55@yahoo.com . Te pup Denisa

    RăspundețiȘtergere
  7. Particip!
    Andradabanica18@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  8. Particip. Alexb0stinaru25@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  9. Vreau să mă înscriu. ivascu.gianina@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  10. Credeam ca sunt singura care se gândește să își ia Iphone doar pentru varietatea de huse :)) Particip și eu la concurs . beea_btr@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  11. Particip!
    marcela.roman14@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  12. super, particip!
    raluca_marmureanu@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  13. super, particip!
    raluca_marmureanu@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  14. Particip.
    apostoaecasiana.2001@yahoo.ro

    RăspundețiȘtergere
  15. Particip! ^_^ Te urmaresc de ceva vreme si imi place ce faci. Iubitei mele ii plac cadourile facute de mine cu ajutorul tau. Husa ar fi tot pentru ea.
    master_rolly97@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  16. Particip
    svn_alexandru@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  17. Madalina Ungureanu14 decembrie 2015 la 20:11

    Particip! madalina.ungureanu94@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  18. Un cadou perfect de ziua mea pe 16 decembrie! Particip! Pupici

    RăspundețiȘtergere
  19. Sorry...si adresa mea de email giulia_trl@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  20. Particip :* alina.olteanu10@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  21. Particip!
    E-mail: tudor.alexandra5@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  22. Particip !
    Mail: nastase.alina93@yahoo.com
    Multi pupici :*

    RăspundețiȘtergere
  23. Particip. bianca.bogdan7@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  24. Particip
    ruxandra.roman17@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  25. Particip :***Mail: rebelle_girl29@yahoo.com , un cadou superb !!

    RăspundețiȘtergere
  26. Particip
    Alexandra.serdean@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  27. Particip!
    giuliaww77@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  28. Particip 😘 ( cold.heart1@yahoo.com)

    RăspundețiȘtergere
  29. Particip 😘 ( cold.heart1@yahoo.com)

    RăspundețiȘtergere
  30. Particip! :)
    deliadusa@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  31. Particip !
    vasile.andreea.gabriela@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  32. Particip! madalina_rachita@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  33. Particip ! ileana.valentina27@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  34. Particip!! ileana.valentina27@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  35. Particip
    elysa_28@ymail.com

    RăspundețiȘtergere
  36. Particip :) larisaslavic@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  37. Particip
    stefana_iuliana96@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere

Ma intereseaza parerea ta. Te rog, spune-o printr-un comentariu.